Voronin i-a trimis o scrisoare lui Chicu în noiembrie. Ce i-a scris

O să avem pâine pe masă anul acesta? Este întrebarea pe care o pune liderul PCRM, Vladimir Voronin, în contextul discuțiilor privind rezerva de grâu și cereale pe care o are Republica Moldova.

Fostul șef de stat a dezvăluit, la emisiunea „Cutia neagră” de la TV8, că toamna anului trecut i-a expediat o scrisoare la acest subiect actualului premier, Ion Chicu.

„I-am scris o scrisoare lui Chicu câteva luni în urmă, astă toamnă, când se recoltau cerealele. I-am scris despre experiența noastră, că trebuie de făcut balanța cerealelor și de văzut cât merge la pâine, la vite, la alte destinații, cât am recoltat și cât putem exporta.

Așa făceam în fiecare an. Și să vedem ce preț nominativ să fie. Dar să nu pună prețul Vaja Jhasi, ruda Irinei Vlah sau altcineva”, a declarat Voronin.

Potrivit președintelui PCRM, în prezent pe piața cerealelor din Republica Moldova sunt doi monopoliști.

„Familia Vlah și acest Vaja Jhasi. Și acum noi rămânem fără cereale, chiar dacă Chicu face declarație că va fi pâine. Vom avea pâine, dar la preț?”, a spus el.

În cadrul studioului Cotidianul LIVE, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că rezerva de grâu a Republicii Moldova este de 200 de mii de tone, în condițiile care, spune el, necesitățile alimentare ale populației sunt de circa 450 de mii de tone.

La cele 200 de mii de tone se adaugă și recolta din acest an, care va fi una săracă din cauza secetei, afirmă Alexandru Slusari.

Conform estimărilor sale, roada din acest an ar urma să fie de cel mult 200 de mii de tone, ceea ce înseamnă că necesitatea de grâu a Republicii Moldova ar putea fi satisfăcută la limită.

Drept replică, Ion Chicu a declarat că cei care dezvăluie rezervele alimentare ale statului trebuie să fie pedepsiți.